Credeam

 

Credeam în noi şi-n tine-atât de tare
C-aş fi putut să merg la nesfârşit,
Cu ochii-nchişi prin colbul de-ntâmplare
Al drumului pe care te-am găsit

Pliind nămeţi şi-mbrăţişând copacii
Cu-ngreunate ramuri de cuvânt.
Ai dispărut şi nu mi-ai văzut macii
Striviţi sub tălpi de ploaie şi de vânt

Şi miriştea de gânduri pârjolită
De arşiţa acestui dor cumplit.
Nu mi-ai văzut durerea încolţită
În lutul unui timp ce ne-a-ngrădit

Un vis mult prea tentat să se încheie
La nasturi de cascade, în apus
Mai înainte de a-ţi fi scânteie
Şi vâlvătaie-n tot ce-aveam de spus…

 

Lasă un răspuns