Nu

De m-ai iubi cum spui, nu, niciun munte
nu l-ai lăsa să crească între noi,
tăcerile n-ar fi atât de multe
şi-atât de dureroase… Amândoi

am încerca să micşorăm lumina
acestui întuneric ce şi-a pus
amprenta-ncercănării şi rugina
pe chipul lumii noastre… Au apus

cuvintele ce se trezeau devreme
să îşi şoptească dorul infinit
şi-a dispărut şi luna din poeme…
De m-ai iubi cum spui, ar lua sfârşit

acest pustiu şi-această aşteptare.
De peste mări şi ţări ai reveni
prin orişice furtună,pe picioare
şi-acest filon de ploi ar conteni…

Lasă un răspuns