Zbor în derivă

Tăceri? Destule s-au mai perindat
pe străzile iubirilor trecute
dar ca acestea n-am mai numărat,
atât de dureroase şi-abătute.

Şi-aşază-n pumni tristeţile şi zac
ore în şir cu ochi pierduţi în zare.
Nici nu adună-n gând, nici nu desfac
speranţe pentru-o larmă viitoare.

Tăceri? Prea multe şi prea des hrănim
punându-ne de-a curmezişul vrerii
de-a nu-mpărţi chiar dacă ne iubim
şi umbrele din braţele căderii.

Orgolioşi suntem şi tu şi eu
şi batem în retrageri deopotrivă
deşi ne-am vrea aproape şi mereu
şi uite azi…ni-i zborul în derivă…

Aura Popa,13.08.2015
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns