Poem empatic

Nu te mai văd nici în oglinzi de ploaie,
nici în ferestre albe de poem,
nici în a verii, de granat văpaie
dar pot să-ţi simt tristeţea şi mă tem

că-ţi porţi pe umeri mările-amorţite
şi tălpile desculţe prin ciulini
şi că te-ndepărtezi prea mult, iubite
de visul nostru… Jumătăţi de vini,

ne potrivim în puzzle-ul durerii:
tu ţipăt ascuţit, eu pescăruş,
fântână tu, eu cumpănă-a tăcerii,
vioară fără-atingeri de arcuş

ce nu-nfioară şi nu se-nfioară…
Nu te mai văd şi ştiu cât e de greu
să te-ncovoaie-o astfel de povară
şi ieri, şi azi, şi mâine şi…mereu…

Aura Popa, 15.08.2014
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns