Cântec (3)

Nu-ţi pune speranţele-n mine,
mai zic două vorbe şi plec.
Cuvintele-s vechi şi puţine
dar spun tot ce simt… Am să trec

hotarul acestei convingeri
cu paşi abătuţi şi-apăsaţi
știind că de-aceste atingeri
nicicând n-o să fim vindecaţi.

E toamnă în toate, iubite,
în cuiburi, în frunze, în noi.
Migrează iar stoluri grăbite
spre nord alungate de ploi.

Datoare-s să merg mai departe,
dator eşti şi tu, să-mi rămâi
lumină cu-o umbră aparte
în ochii iubirii dintâi…

Aura Popa, 24.08.2014
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns