Solfegiind tăceri

Când o vioară-şi tânguie tăcerea,
Arcuşul rupt trădează resemnări,
În partituri se-nghesuie durerea
Unor înalte note de plecări.

Diezi absurzi se-agaţă de cuvinte,
Solfegiezi fără să înţelegi
Că muzica e (dacă nu se simte)
Doar zgomotul de fond ce îl dezlegi

Şi umpli portative de eresuri,
De semitonuri oarbe, prescurtări,
De-accente ascuţite pe-nţelesuri
Şi de pătrimi ridate-n aşteptări.

Sincope inegale se formează
În intonaţii cu inflexiuni
Curbate pe un ton ce decimează
Fraze-nflorite şi conexiuni.

În gamele cu terţe de-ndoială
Doar cheia depărtării stă în rând
Pentr-un alt cântec nu mai ai cerneală
Când legeni vise mari numai în gând

Sursa foto: Internet
Aura Popa

Lasă un răspuns