Scrisoare de la colțul sufletului (5)

M-am stins în gândul tău, cum m-aşteptam.
Am presimţit că dragostea-ţi “eternă”
e doar un abur auriu pe-un geam,
dar fără tine viaţa mea-i prea ternă.
Surâd forţat, mi-e mersu-mpleticit,
privirea goală, fără strălucire,
cerul absent, ba chiar introvertit
şi fără chef de vreo mărturisire.

Speram că o să-mi treacă… N-a trecut
şi cred că n-o să-mi treacă niciodată
dorul de „noi”, cei ce la început
visam că lumea-i doar a noastră, toată.

M-am stins în gândul tău însă mă rog
la fiecare pas să-ţi fie bine,
să-ţi fie fericirea epilog
scris clar, citeţ, cu litere aldine…

Aura Popa, 29.08.2014
Sursa foto: Internet

 

0 Comments Add yours

Lasă un răspuns