Gând…poznaș

Ce gustoasă-i piersicuţa!
După ea m-am căţărat
mai ceva ca pisicuţa!
M-am julit, d’-a meritat

să culeg, cu mâna-mi mică
fructe coapte, pe ales
pentru mine şi bunică.
Am pus multe într-un fes

şi i le-am adus la masă:
-Ia să-mi spui, mi le-ai spălat?
-Bunicuţa mea frumoasă,
de-astă dată am uitat,

dar promit să le fac baie
-n graba mare, tuturor!
Or să facă hărmălaie
şi-or să strige „ajutor”

dar niciuna n-o să-mi scape!
Buni râde şi-mi şopteşte
-Trece-le bine prin ape
şi-apoi spune-mi iar: „pofteşte”!

Aura Popa, 30.08.2014
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns