Hai la joacă!

Ce e Miţu? Plouă iară?
Lasă, nu fi supărat!
Dacă nu ieşim pe-afară,
nu e bai! Ne-am mai jucat

noi în casă. Şi-a fost bine!
Mai ştii ghemul auriu
de hârtie ce pe tine
te scotea din minţi? Ca viu ,

doar ţi-l arătam şi fiară
te făceai… M-ai şi zgâriat
când de coadă, într-o doară
doar un pic te-am tras şi-ndat

ceeee gheruţe ascuţite
am văzut pe braţul meu…
Urme am şi-acum, dar uite
nu-ţi port pică fiindcă eu

ştiu că-n joacă se întâmplă
câteodată să greşeşti…
Miţule, hai, treaba-i simplă!
Eu m-ascund, tu mă găseşti…

Aura Popa, 31.08.2014
Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns