Spre tine

Nu mai fac paşi prin frunze toamna asta.
Din colţul meu de teamă le privesc
cum se transformă-n fluturi, cum roiesc
la geamul meu şi-apoi îngroaşă vasta

întindere a versului de lut
ce-şi are setea lui de întomnare
şi le aşteaptă crah-ul cu ardoare
în braţele-i deschise şi tăcut.

Şi nu mai zbor cu stoluri deopotrivă.
Doar ele bat sub genele de zări
din aripi înmuiate-n nerăbdări
să-ndeplinească-o ultima misivă.

Nu mai înnod eşarfele de ploi
cu flori de nori pe gleznele de spuneri
şi nici cuvintele-mi de presupuneri
dar inca-ntorc privirile-nspre „noi”

acela, ce ştia s-aprindă mai-ul
c-un singur gest şi să întoarcă raiul…

Aura Popa, 06.09.2014
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns