Cândva

Ai să-nţelegi de ce-am tăiat lăstarul
din luminişu-acelui început,
de ce-am tăcut,accentuând hotarul
altui tărâm de umbră, renăscut

și am hrănit cu frimituri de gânduri
pruncii de vis neînfăşaţi în zbor.
Cu virgule de noapte între rânduri
cuvântul ars n-a mai strigat cu dor

numele tău şi a închis în ramă
povestea unui altfel de ţintar.
Am încolţit în amânări şi-n teamă
și-nvolburări de ploi în calendar.

N-am mai aprins scântei de rătăcire
în vatra ta rescrisă cu tumult.
Ai să-nţelegi de ce te-am stins, iubire!
Ne-ar fi durut cuprinsul şi mai mult…

Aura Popa , 15.09.2013
Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns