Poem pastelat

Pictează toamna iarăşi în rugină
Şi ne uimeşte cu penelul ei.
Mai fascinaţi de larga-i crinolină
Cu ştrasuri arămii decât acei

Ce îi duc trena mantiei de frunze
Şi îi aşază stoluri în antet
Ne punem exclamaţii noi pe buze
Şi-i răsfoim cuprinsu-ncet, încet

Ca nu cumva să îşi termine ghemul
Mai înainte de-a ne înrăma
Tabloul bucuriei… La cheremul
Toanelor ei ni se vor destrăma

Eşarfe de senin şi se vor scrie
Rânduri de ploi cu cratime de nori
Dar e mai hotărâtă să ne-mbie
Cu-o altă simfonie de culori…

Aura Popa, 20.09.2014
Sursa foto: Internet

0 Comments Add yours

  1. AureliaAlbAtros spune:

    Frumoasapoezia ta,cu suflet pentru suflet!
    O zi frumoasa,sufletfrumos!

    1. aurapopablog spune:

      Mulțumesc, Albatros cu aripi de poezie! ☺ 💗

  2. Voicu Ion spune:

    Aura!pe cat numele,poezia e mai limpede ca,,,cristalul!

    1. aurapopablog spune:

      Ma bucur ca i-ati vazut reflexiile! 🙂 Multumiri pentru popas si pentru gandul daruit, domnule Voicu!

Lasă un răspuns