Călătoare între zori şi amurg

Tot singură-s iar drumu-i tot mai lung,
cu-abrupte povârnişuri şi cu chei
săpate-n stânci, de gânduri… Să ajung
până mijeşte luna, să mă-nchei

la nasturii de noapte-n cuibul tău
e-aproape imposibil dar nu-mi las
speranţa-n tină, n-o arunc în hău
ci mi-o-nfăşor de glezne… Mi-a rămas

numai un fir, o iederă de vis
pe care mi-o hrănesc cu-ntregul dor
şi-o ud cu zbucium fiindcă ţi-am promis
să nu renunţ la cântec şi la zbor

chiar dacă trilurile s-au rărit
şi aripile-mpachetate-mi ţin…
Tot singură-s iar drumul nesfârşit
îmi pare dar fii sigur c-am să vin…

Aura Popa, 27.09.2014
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns