Poem stângaci

Tu vezi imposibil pe fiece filă
de mare nescrisă, la fiece pas.
Eu văd în adâncu-ţi o taină,subtilă
ce-ţi ţine aprinsă tristeţea în glas,

în glas şi-n privire… Nu-s multe atingeri,
nici multe sintagme sau largi adnotări
dar drumul îmi este pavat cu convingeri.
Ţi-e teamă de noul ce-aduce schimbări,

de albe torsade ce zvântă lumina,
de lumi şi de lume… Ţi-e teamă şi taci
atunci când povestea îşi frânge tulpina
sub ochii speranţei şi chiar te complaci

să vezi doar abruptul din fiece pantă
şi nu coborâşul, cu ludicu-i pas.
Vezi iar inutilul cu umbra-i casantă
şi mult prea devreme îmi spui bun rămas…

Aura Popa, 28.09.2014
Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns