Poem cu pietre de stagnări

Povestea iar stagnează… Râd cascade
în hohote de toamnă, râd de noi
că am lăsat atâtea cavalcade
să stingă vara şi s-aducă ploi

cu stropi amari… Să calce în picioare
şi-aşa plăpânde florile de maci…
Zburăm din nou cu aripi de-nchistare
pe care să le soată niciun vraci

n-ar mai putea din mugurii de umeri.
Povestea iar stagnează şi-aş fi vrut
un rând să îmi mai scrii ca să-mi enumeri
motivele ce-n umbră te-au ţinut

departe de-orice licăr de-ntâmplare.
Mă molipsesc de nerostiri şi eu
şi las din nou tăceri copleşitoare
şi temeri să vorbească-n locul meu…

Aura Popa, 30.09.2014
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns