Amirosind a flori de câmp

Eram Cenuşăreasa ta, firavă
cu-obraji de nea şi zâmbetul plăpând
care voia mereu să pară bravă.
Mă căţăram pe stâncile de gând

cu braţele cuvintelor când seara
soli de-noptări timide trimetea.
Pe umărul de vers puneam vioara
iar cântecul din mine se-nteţea

mai cald şi mai intens ca niciodată
când te ştiam aproape… Ce scântei
scotea arcuşu-nsufleţind pe dată
diezii şansei… Focuri, ochii mei

ardeau incandescent, cu vâlvătaie
de drag şi dor nespus când te vedeau.
Eram Cenuşăreasa ta, bălaie
pe care-atâtea cazne o-ncercau…

Aura Popa, 01.oct.2014
Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns