Iubirea, dirijor de suflete

Dirijor de suflete-i, iubirea!
Ea “dispune”, noi doar îi urmăm
gesturile ample cu privirea
potrivind nuanţe… Mai falsăm

căutând acorduri şi motive
‘n fraze cu aromă de tumult
fiindcă-avem cuprinsuri emotive.
Armonia ne-o dorim prea mult

însă şi de-aceea stingem teama
cu desprinderi de pe stânca-zar
aşezând strădanii doar în rama
unei orchestraţii iar şi iar.

Dirijor de suflete-i iubirea,
Scutură bagheta cu un braţ,
vraja-i gata, noi ne pierdem firea
şi-o urmăm în toate, cu nesaţ…

Aura Popa, 10.10.2014
Sursa foto: Internet

0 Comments Add yours

  1. Aripi de albatros spune:

    A republicat asta pe Cronopedia.

Lasă un răspuns