Acum, aici…

Umbra-mi tace, vântul tace,
gândul deapănă-amintiri
şi din cioburi tot reface
un vitraliu de rostiri

ce a reflectat odată
în nuanţe aurii
stări de pace-adevărată.
Tace iarba-mi, să nu ştii

cât alean şi câtă sete
-n cuib de viespi m-au înturnat
numai ca să te repete,
câtă ceaţă mi-a-nodat

verzi eşarfe de căinţă
ca să nu-ţi mai bat în geam.
Tace şi-ultima-mi dorinţă
de-a mai fi ce îţi eram…

Aura Popa, 11.oct. 2014
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns