Mă-ntreb

Cum reuşim să facem din atingeri
când lavă de senin, când de furtuni
şi să nu ardem încă în convingeri
deşi pârjol ne suntem şi imuni

la vindecarea-acestei dependenţe?
Să ne-ntomnăm ades cum reuşim
şi să ne scriem zborul cu absenţe
în calendarul verii ce-o trăim?

Cum de ne e mereu, mereu aproape
câte o ploaie şi câte-un refren
de zbucium când simţim că nu ne-ncape
atâta dor şi că e şi peren?

Aura Popa, 23.oct.2015
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns