Neştiut, nevăzut…

Noaptea-ţi trimite gândul la culcare,
mătăsurile nu, nu mai foşnesc
şi-odaia-ntreagă cade-n nemişcare.
Vin sub fereastra ta şi te privesc

cu ploaia ce-mi înnoadă lungi suspine
în sfori de cântec gri şi ruginit,
cu vântul ce abia se poate-abţine
să nu îţi bată-n geamul aburit.

Când dormi, pe chip n-ai umbre de surâsuri
decât arar dar toată luminezi.
Încă mă-ntreb de-ţi mai apar prin visuri
sau alt liman cu ochii minţii vezi.

Nu ştii că sunt aici, că te-nveleşte
privirea mea, cu duioşia ei
dar glasul meu îţi cântă şi-ţi vorbeşte
cu ploaia şi cu vântul pe alei…

Aura Popa, 26.oct.2014
Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns