Alb

la fel de palidă
ca o mireasă de zăpadă
pe stânca de argint
a depărtării de oameni
uit adesea să mă adăpostesc în culoare
şi să-mi suflec mânecile
pentru albastru

iarba nu-mi lasă verde
prin nicio întâmplare
rătăcită cu lacrima viitorului
în dâre de suflet

zâmbesc larg şi cu subînţeles
doar atunci
când trezesc privirea copilăriei
la o dimineaţă rotundă
cu miez de lumină…

Aura Popa, noiembrie 2012

Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns