Azi

Și-n ochii tăi s-a răsfățat tristețea
și-n ape de-ntuneric a-notat.
Am împietrit văzând acuratețea
acestui țipăt neîncarcerat

ce-și deșira mustrarea în oglindă.
Și-n ochii tăi potopul s-a citit
când nu avea de ce să se mai prindă
brațul speranței și ți-a amorțit

sub tâmpla-ncărunțită a-ncercării.
Și-n ochii tăi oricine-ar fi putut
vedea râzând abisurile mării
când ți-a trecut prin gând că ne-am pierdut…

Aura Popa, 09.nov. 2015
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns