Alt poem pastelat

Mă ia cu frig când văd numai cum plouă
şi ca să ies afară nu-ndrăznesc.
Şi-a pus şi toamna asta haină nouă,
tivită cu rugină şi-i firesc

să-şi scoată-n lume trena plumburie,
să strângă flori de nouri în buchet
ca să le-ofere cu mărinimie.
Stau şi-o ascult cum cântă în duet

cu vântul, ignorându-mă pe mine
ca spectator şi pe-alţii, tot avizi
de cvintele-i perfecte şi cum ţine
în corzi de suflet lujerii timizi

ai gândurilor… Triste şi profunde
sunt notele-i dar toate ne ating.
Lăsăm melancolia să abunde
când ploile de frunze ne conving…

Aura Popa, 17 nov.2014
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns