Sub coviltir

Rita cu grijă-şi împleteşte părul
În spice aurii şi iarăşi cântă.
În ochii-i de cicoare, parcă cerul
S-a răsturnat întreg. Cine-o ascultă

Îi bănuieşte dorul fără frâie,
Povestea îngheţată în cuvinte
Şi jarul ce-i mocneşte în călcâie
A drum desculţ spre marea lui fierbinte

Ce clocoteşte-n valuri de ispită
Şi-i pune ţărmul lumii la picioare.
Un lanţ o ţine însă priponită
Şi-atâtea vorbe de ameninţare

Au nins de-un timp sălbăticind câmpia
Pe care şatra şi-a găsit sălaşul.
Şi cum să n-o apuce nebunia
Când pactul s-a făcut iar adălmaşul

De mult şi-a scurs otrava în gâtlejuri?
Ea – doar o marfă scumpă şi bălaie,
O oază nesfârşită de prilejuri
De-a face-arginţii să lucească-n ploaie.

Sub coviltir iar înfloresc suspine,
Pe faţa Ritei sarea-şi scrie cerul
Cu litere de lacrimi mari, aldine
Şi-o foarfecă imensă-i taie părul…

Aura Popa
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns