Din nou

Pui sare pe rana cuvintelor mele.
Cuţitul de umbră mi-ajunge la os
Când vii fără veste şi doar să-mi stingi stele.
Tot cerul iubirii mi-l întorci pe dos.

Strâng norii-n buchete prea mari de furtună
Iar fulgere albe,-n zigzagul de paşi
Sub streşini de ţipăt expresii adună.
Mocnesc în revoltă. Un ceas să mă laşi

Să-mi torn nebunia-n rafale de spuneri
Nimic în picioare nu va rămânea
În şirul de scuze n-ai timp să enumeri
Motive perfecte. Şi cine să stea

S-asculte când bezna din gând se-nteţeşte.
Fereşte-ţi povestea şi pleacă tăcut
Măcar până furia-mi se domoleşte
Şi-aştern iar seninul pe cerul ştiut…

Aura Popa
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns