Încă

Mă mint că mă iubeşti… M-am mai minţit
că sunt nemărginire şi-altădată.
N-am fost şi nu sunt valul potrivit
pe glezna mării tale-ncercănată

de nopţi pierdute şi de insomnii.
Mă mint că pot să-ţi şterg din gânduri sarea
atâtor lacrimi şi-am să-ţi pot urni
lumina vrerii numai cu-ntâmplarea

fiinţei mele-atât de ne-nsemnate.
Mă mint că mâine vei fi tot aici
când ştiu că asta este peste poate
căci ploaia vorbei cade ca un bici

pe trupul dezgolit al ascultării.
Mă mint dar nu te mint, iubirea mea,
n-ai să sfârşeşti în braţele uitării
dar nu-mi poți fi destin oricât aș vrea…

Aura Popa, 22. 11. 2015
Sursa foto: Internet

3 Comments Add yours

  1. Lazar Petre spune:

    Mă mint,dar nu te mint.
    Adevărul la pătrat.

    1. aurapopa spune:

      🙂 Intregul unei stari! Multumiri infinite pentru lectura si pentru gandul daruit!

    2. aurapopa spune:

      Va multumesc!

Lasă un răspuns