Pe nume de alint

Nu te-am strigat, iubire, niciodată
Iar azi când simt c-ar trebui s-o fac
Şi vin spre tine-atât de-ngândurată
Nici nu mai văd în jur cum se desfac

Abisuri albe-n file de zăpadă
Ce-nghit hulpav doar paşii dintre noi,
Fulgi de nelinişti mari ce-ncep să cadă
Şi cum se-adună umbrele-n convoi.

Înaintez cu greu şi-mi duc târziul
Povară ninsă-n pleoape de îngheţ
Dar nu renunţ să-mprăştii argintiul
Acestei ierni şi să îmi fac podeţ

Din vise neatinse de paloare
Spre malul tău, la fel de-nsingurat.
Nu te-am strigat iubire… Şi-acum doare
Că nu ţi-am spus ce vreau cu-adevărat…

Aura Popa
Sursa foto: Internet

2 Comments Add yours

  1. Lazar Petre spune:

    Un critic de artă,ar fi instituit,să analizeze poezia,cum eu nu sânt, rămân doar cu plăcerea de a o citi.

    1. aurapopa spune:

      Importanta pentru mine sa existe aceasta placere, de a citi! Poezia nu exista fara cititori!

Lasă un răspuns