Tristețe la plus infinit

Duși sunt și mama şi tata
prin străini, să-mi fie bine,
să le am toate „de-a gata”
dar parc-au uitat de mine,
de nevoia-mi de părinte
zilnică, de mângâieri
de un băţ, când nu-s cuminte
să-mi arate, de dureri
ce zvâcnesc parcă mai tare
-n al meu trup când ştiu că nu-s
să-mi aducă alinare…
Dusă-i mama, tata-i dus
iar bunicii, cât să poată
ţine ei frâu întristării
când abia păşesc prin zloată…
Prinşi de gheara resemnării
nu se plâng, dar văd eu multe
când ei cred c-am adormit.
Duși sunt și nu-i cin’ s-asculte
ce tristeți m-au năpădit…

Aura Popa, 28.nov. 2015
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns