Pe-atunci

fratelui meu, cu toată dragostea

Aşa eram… Din ochiul unei case
Priveam ninsoarea care se-nteţea
În roiuri albe, vii şi furtunoase.
Pe chipuri bucuria ne-ncolţea

Ştiind că săniile ne aşteaptă
Prin fiecare vis să le purtăm
Şi ne puneam hăinuţele în şoaptă
Ca iarna nu cumva s-o supărăm

Iar ea să-şi ia bagajul de zăpadă
Şi să se-ntoarcă de-unde a venit.
Înfofoliţi în rai ieşeam pe stradă
Cu chef de joc şi râs neîmblânzit

Şi ne-avântam nerăbdători prin neaua
Copilăriei noastre, fără nori
Scriind omătul clipei cu nuiaua
Credinţei în eterne sărbători.

Azi nu mai cad ninsori ca altădată
Da-n ochi de case şi-astăzi stau copii:
Ai mei, ai tăi şi-aşteaptă, ca odată,
Să-şi pună iarna cerul pe câmpii…

Aura Popa
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns