Dator cu o moarte

Te-ai stins, om bun, dar n-am să-ţi uit vreodată
chipul blajin şi vorba, mereu plină
de gânduri întreite cu lumină.
Te-ai stins în iarna asta mai ciudată

ce şi-a trimis solie de zăpadă
şi-apoi cu oşti de ploi a năvălit.
Nicio furtună nu te-a ocolit
dar n-ai lăsat durerea-ţi să se vadă.

Te plânge cerul, lumea,dimineaţa,
te plâng ai tăi, cu lacrime fierbinţi
că ai plecat pe îngeri să-i alinţi
şi să le ştergi şi lor din suflet ceaţa.

Te-ai stins, om bun, chiar ca o lumânare
ce şi-a sfârşit cuprinsul de sclipiri
dar ai lăsat în urmă amintiri,
un nume şi-un surâs, nepieritoare…

Aura Popa,22.dec.2014
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns