Adesea

Însingurarea scoate ași din mâneci.
Când râde ea, tu, suflete, te-ntuneci.
Ți-aduci aminte că îți e orfană
ea, jumătatea și te vezi o rană
ce sângerează-a ger și-a neputințe
sub ale lumii aspre, reci velințe.

Însingurarea cântă când îți tace
povestea și când zborul se preface
că n-are aripi pentru înălțarea
peste-acel pisc de iad ce dă culoarea
acestei fade treceri prin oglindă
și nici curaj de lut să se desprindă.

Însingurarea vine și rar pleacă.
Îți pune pașii vrerilor pe apă
și-mpinge lotca-ntr-un vârtej de gânduri
ce n-are nicio șansă printre rânduri
să nu-și răstoarne-n beznă pâlpâirea
când ai avut și ai pierdut iubirea…

Aura Popa, 2 ian. 2016
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns