Din vis în vis

Nisipul tot părea că se-adunase
Pe trupul meu, inert şi-nvineţit.
Din ochi lumina mi se răsturnase,
Cerul mi-era de umbre îmbâcsit…

Tot ce voiam era un bob de aer.
Sub duna albă-abia mai respiram
Dar n-aşteptam minuni şi niciun vaier
Din pieptul meu zdrobit nu mai scoteam

Îmi aşteptam sfârşitul prinsă-n laţul
Acestui cuarţ cu irizări de rai.
N-aveam habar că îţi rupsesei lanţul
Şi-n orice cuib de vânt mă căutai

Rupând la rând petale de furtună,
Lăstari de vifor şi tulpini de gând
Ce nu ne-au vrut vreodată „împreună”…
Ai şters întreg târziul din curând

Şi ai venit în pumni cu apă vie.
Un strop a fost de-ajuns şi… m-am trezit
Pe-o plajă, într-o altă poezie
Cu soare-n ochi şi zâmbet înflorit…

Aura Popa
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns