La ţărmul meu

Puţini sunt cei pe care i-am chemat
şi-s mulţi acei ce singuri au venit.
De ce-au aprins plecări? N-am întrebat…
N-am fost probabil valul potrivit

care să-i ducă unde îşi doreau.
Pe unii însă mult i-am îndrăgit
şi când am realizat că „dispăreau”
fără vreo vorbă-adesea, m-am mâhnit.

Înăbuşit am plâns şi-am suspinat
şi-n mari chingi de erori m-am zvârcolit
dar niciodată nu m-am arătat
altfel decât cu chipul însorit

de-un zâmbet calm, senin şi auriu
în faţa celor care au voit
să navigheze-n larg până târziu.
Destui sunt cei ce rău m-au răvăşit…

Aura Popa, 18.01.2015
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns