Alt gând somnoros,somnoros

Îmi tot repet ades: sunt norocoasă
atâta timp cât am cuprinsu-ntreg
şi îmi e umbra umbrei sănătoasă,
că pot să simt, să văd, să înţeleg,

să rătăcesc, (chiar dacă printre dune)
zile în şir fără niciun reper,
să prind în părul clipei semilune
câte-şi doreşte sufletu-mi stingher,

să ard incandescent într-o vâltoare
de gând pliat pe frig şi temător
sau să mocnesc tăcut într-o culoare.
Sunt norocoasă fiindcă pot să „zbor”

iubind, oricât, oricând şi orişiunde,
că pot să râd, să plâng şi pot visa,
că-mi pot lăsa firescul să abunde
şi că-ntre lumi de cântec pot glisa…

Aura Popa, 20.01.2015
Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns