De dincolo de graniţa poveştii…

Nu îţi ştiu primul rid… Şi nici pământul
Pe care-l calci când vrei ca să respiri
Fără ca umbra umbrei sau cuvântul
Vreunei ploi să-ţi şteargă din priviri

Căpruiul încolţit pe-un rând de iarnă…
Îţi ştiu doar pasul alergând tăcut
Cu gândul nins şi descheiat la haină
Pe străzile acelui început

Ce te-a adus de mine mai aproape
Când valul de-ntrebări ţi l-am stârnit
Şi-ţi recunosc şi marea de sub pleoape
Ce-n fiecare strop a oglindit

Un zbucium surd şi-un freamăt de durere.
Nu îţi ştiu chipul verii dar te ştiu
Aşa cum eşti când treci prin mângâiere
Tot universu-mi orb, cu gust sălciu…

Sursa foto: Internet
Aura Popa

Lasă un răspuns