Măcar noaptea asta

Lasă întunericul afară!
Nu aduce-n cas’ nicio fărâmă.
Gheața-n pumnii vrerii se sfărâmă
când ții-n gând un strop de primăvară.

Lasă ghemul ca să se deșire
’n labirintul verde-al îndrăznelii!
Pune-agrafe de curaj sfielii
astă Ariadnă să se mire

că-i fertilă încă și că are
șansă altui mit să dea născare…

Aura Popa, 23.ian.2016
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns