Acum

Nici vântul nu mai ştie ce să creadă
Căci vii grăbit şi pleci şi mai grăbit
Pe drumuri înrămate de zăpadă,
Cu paşi de ger şi gândul troienit.

Îţi adânceşte urmele tăcute,
Te înveleşte-n ceţuri de-ntrebări,
Şi-ţi şterge din privirile pierdute
Valuri de frig şi rădăcini de mări

Ce au crescut din lut de ne-ntâmplare.
Şi el şi eu am vrea doar să zâmbeşti,
Să uiţi măcar un vis de iarna care
Ţi-a scris cu-ngheţ potecile lumeşti

Şi te-a îndepărtat de tot şi toate
Punându-ţi la-ndemână doar plecări.
Vântul nu ştie că ţi-au fost prădate
Poveştile de orice vindecări…

Aura Popa
Sursa foto: Internet

 

 

Lasă un răspuns