Legenda Mărţişorului

În căsuţa ei, micuţă dintr-o margine de lume
toarcea lână o măicuţă necăjită… De-al ei nume
hărnicia se legase dar în suflet avea spini
fiindcă-o boală-i măcinase odoraşul… Prin străini

leac a căutat întruna.Nicăieri nu l-a găsit.
De-asta tot „cânta” pe struna unui plâns înăbuşit.
Auzind al mamei vaier a-nfloririlor crăiasă
i-a adus de foc,un caier,fir să toarcă şi să-l coasă

pe-a fetiţei iişoară…Degetele îi ardeau
sub a vâlvătaiei pară,dar deloc nu se opreau.
Un alt caier, de zăpadă a primit curând în dar.
I l-a dat făr’de tăgadă o crăiasă de cleştar.

A-mpletit sărmana mamă firele de foc şi nea
şi le-a prins chiar de maramă copiliţei ce părea
mai mult moartă decât vie…N-am habar cum s-a-ntâmplat
dar pe dat’, ca prin magie odoraşu-i s-a-ntremat.

Şi de-atunci, când se îngână glasuri mici de ghiocei
cu-a dezgheţurilor strună şi-au alunii motocei
şnur alb-roşu poartă-oricine crede-n micul talisman
cu-o speranţă de mai bine…Şi o face an de an…

Aura Popa,28.02.2015
Sursa legendei versificate si a fotografiei: Internet

0 Comments Add yours

Lasă un răspuns