Glisând între da şi nu

Privirea-mi uită să se mai ridice
minute-n şir şi-s tulburi ochii mei
obişnuiţi cu ploi, nu să abdice
la primul hop şi fără vreun temei.

În mintea-mi visătoare e-o furtună,
năprasnică furtună, de-ntrebări…
De ce-a venit din nou? Ce vrea să spună
cu valu-acela mare de schimbări?

E cert că râsul lui mă răvăşeşte,
că uit de toate câte sunt în jur
când îmi atinge-obrazul ştrengăreşte
şi-mi desenează-al buzelor contur

dar nu orbeşte, n-aş putea niciunde
să merg, nu după câte-am îndurat
când am lăsat lumina-i să abunde
‘n orice ungher şi-n beznă m-a lăsat…

Aura Popa, 06.04.2015
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns