Viaţa, unică şansă

E prea frumoasă lumea ca să stau
închisă între ziduri de beton
şi parte la splendoarea-i să nu iau.
Mă bucur de-orice floare, joc şotron

pe-asfaltul ud din faţa casei mele,
îmbrăţişez copaci şi chiar le cânt
şi-mi leg eşarfa gândului de stele
ce licăresc a sete. Stau în vânt

când şuieră a plâns şi-a desfrunzire,
a crivăţ nemilos prin crengi de cer,
a viaţă nouă şi a-nmugurire
sau a cumplită secetă-n eter.

Cu tălpi desculţe merg ades prin rouă,
prin nea, prin colb, pe ape sau pe stânci
şi mă aşez sub nori, doar să mă plouă
dar mă târăsc şi-n grotele adânci

ca să nu pierd nimic, nicio scânteie
de rai din poezia ăstui timp
ce-mi leagă între ele curcubeie
mari de iubire,-n orice anotimp…

Aura Popa, 14.04.2015
Sursa foto: Internet

 

0 Comments Add yours

Lasă un răspuns