De ea

Îți amintești? Râdea și era toată
un val de bucurie, înspumat,
se învârtea în rochia-i înflorată
și ne chema întruna „la dansat”,

ne lua de mâini, ni le unea și tare
să ne apropiem ne poruncea.
Era în noi atâta sărbătoare
că totu-n jurul nostru strălucea.

Îți amintești cum desena pereții
cu stele, inimioare și cu flori?
Când a crescut? Roiesc de-acum băieții
în jurul ei și fruntea-ți are nori

știind că puiul ăsta o să zboare
curând din cuib și-o să se piardă-n zare…

Aura Popa, 25.04.2016
Sursa foto : Internet

Lasă un răspuns