Gând încovoiat

on
În faţa ferestrei doar eu şi durerea
Din rana poveştii nespuse de vânt
Şi-atâta-ntuneric ce-mbracă tăcerea
Pe aripi de păsări, de cer,de cuvânt.

În spatele meu numai umbre… Timide?!
Şi-o veştedă mână, un prunc legănând,
Priviri de rugină, de scâncet avide
Şi nicio silabă ieşită din rând.

De-a dreapta o carte cu galbene file
De-a stânga un pumn de ţărână şi-atât…
Pe frontul clacării un tanc cu şenile
Ce-aşteaptă semnalul şi-un fel de urât

De viaţă, de moarte, de iarnă, de vară
De foame, de sete şi luptă-n zadar.
În faţa ferestrei doar eu şi-o povară
În trupul poveştii – ocean de amar.

Aura Popa, 01.04.2014
Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns