Iubire

on

Îți amintești de cerul nostru plin,
spuzit de stele și de-o noapte-albastră
ce descheiase nasturi de senin
și ne cânta cu greieri sub fereastră?

De dansu-acela-n iarbă-ți amintești?
De ochii mei, de brațele-nnodate
atât de strâns, de-o lună ca-n povești
și de acele vorbe-nflăcărate

pe care ne-ncetat ni le spuneam?
Îți amintești cu câtă duioșie,
cu câtă însetare ne priveam?
Te mai întorci spre-această reverie?

Aura Popa, 15.05.2016
Sursa foto : Internet

Lasă un răspuns