În amurg

on
Tot frântă îmi e aripa și zborul
tot dureros, greoi și poticnit
dar trebuie cumva să-mi văd odorul
zburând și el, senin spre răsărit.

Îi suflă vara vânt de vise-n pene
și cântă doar pe note de înalt
dar n-are rădăcini de tril perene.
Câți prădători l-ar prinde dintr-un salt!

Până vor bate brumele la ușă
și s-o goli de frunze ram cu ram
numai povețe mi-or ieși din gușă
și-nvățături aproape cât îl am.

Migrația ne va găsi departe
unul de altul… Eu, privind spre zări
c-un pas în viață și cu altu-n moarte,
el printre-atâtea valuri de-ntrebări

pe marea vieții-atât de-nvolburată,
rugându-mă ca să-l mai văd o dată…

Aura Popa, 07.06.2016
Sursa foto : Internet

Lasă un răspuns