Monocrom

Când albul tot din negru se desface
N-au cum să nu rămână cicatrici
În carnea de cuvânt… Devin opace
Ferestre-mi spre noimă… Muguri mici

De gri-murdar apar fără de veste…
Poţi desluşi mustrări pe orice ram
Ce-şi leagănă lumina, „de poveste”
În ritmul întomnării…Dac-aveam

Un veac la îndemână, mai năstruşnic
Cu-o altfel de scânteie m-aş fi scris
Şi-ar fi rămas poemu-acesta pustnic,
Legat cu epitete de-un abis

Al nerostirii dar… nu-s norocoasă
Şi-mi pare, norocos nici tu nu eşti
Căci negrul vrea şi el din alb să iasă
Şi n-ai să poţi nicicum să îl opreşti…

Sursa foto: Internet
Aura Popa, 14.06.2014

Lasă un răspuns