Reflexie purpurie în oglinda unui gând cenuşiu

on
Nu îmi apropii munţii ce-şi ridică
frunţile doar să zgârie apusul,
nici mările de gând ce se explică
pentru orice şi-şi dau cu presupusul

despre acele umbre ce pe poante
dansează-nlănţuite în ninsoare.
Nu pun pe aripi şi-aşa mici şi boante
povara unei lumi fără culoare

şi nu ucid din faşă nicio sete.
E dreptul ei să sfârâie-n gâtlejuri
ce uită în beţii să se repete,
beţii de curgeri şi să dea prilejuri

acelor tari senzaţii să se nască…
Nu răsucesc stiletu-n nicio rană
şi nu aprind făclii cu nicio iască
de răutate ca să văd sub geană

prelinsă o scânteie de durere
pe-obrajii zilei ci mă ţin deoparte
de toţi acei ce hohotesc când piere
câte un vis, izbindu-se de moarte…

Aura Popa, 07.07.2015
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns