Azi ai zâmbit?

Cuvintele mă ard şi nu e seară
Să nu-mi doresc ca să te strig din nou.
O aură străină mă-nconjoară.
Vezi? Nici în vis eu nu-ţi mai sunt ecou!

Cum să-mi mai numeri stelele aprinse
Pe-albastrul cerului introvertit?
Ascund prăpăstii-n braţele deschise
Şi mă-mbăiez din nou cu asfinţit.

Şi-n toate-i toamnă…Plouă în surdină
Pe prispe albe scrise cu grafit
Deşi mi-e lumea roasă de rugină
Nu pot să nu mă-ntreb: azi ai zâmbit?

Aura Popa, 2012
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns