Poetul

Răgaz nu are ca să cântărească
Luceferii ce ştiu a străluci
În nopţi cu licărire îngerească, 
Nici stele ce învaţă a toci

Pantofi de rouă-n iarba delăsării.
El arde într-un spaţiu fără timp
Cu flacără de vis şi-n oaza stării
Zideşte fără grabă-al său Olimp

Din vorbe şlefuite cu migală,
Din răsuciri de umbre cu lumini,
Punând accent pe-o tară ancestrală
Sau doar pe urmele de paşi aldini.

Poetul râde când îi râde clipa,
Rosteşte ploi, când ploile-i vorbesc,
Scrie pe foi poate plângând risipa
Când irosirile-i se înteţesc

Şi cu cerneluri tot mai transparente.
Să-şi ocrotească cerul uită-ades
Preocupat de zboruri iminente
Şi-n cuibul lui oricine are-acces…

Aura Popa, 15.07.2014
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns