Bref

Eram „vitează”, încă de pe-atunci…
În ochi de timp nu mă vedeam furnică
şi nu ştiam să mă aplec de frică
sau să m-ascund în grote mai adânci

pân-au să treacă multele torente…
Luam în piept tot valul de-ntrebări
şi nu mă-mpotmoleam în provocări
-pentru ceilalţi, cumva incoerente-

luptându-mă, cu mine şi cu lumea
ce piedici de-ntuneric îmi punea
ca orişice poem ce-mi răsărea
din mare să-nrămeze-n el genunea…

Nu mă vedeam furnică, nu mă văd
nici azi şi teama nu mă-ngenunchează
iar ochii tai mă văd şi mai “vitează”
de când ţi-am şters şi-n vis acel prăpăd…

Aura Popa, 26.07.2014
Sursa foto: Internet

Lasă un răspuns