Fără măști

Fii tu așa cum ești în orice clipă
ghidându-ți pașii după cum simți drumul
nu după ce spun alții și nu-n pripă…
Din cei ce dau povețe-s cu duiumul

dar mulți se-opresc acolo. Nu-ntind mâna
când îți e valu-nfășurat de gleznă,
nu-ți iau din brațe-un nor să-ți pună luna
ca să-ți mai șteargă sufletul de beznă.

Fii tu mereu, în orice-mprejurare!
Nu-ți pune măști, cu toate or să cadă
și nu te-ajută nicio camuflare…
Cum ești, de fapt, oricum o să se vadă

fiindcă oglinzi ți-s faptele, se știe…
Fii tu mereu, orice ar fi să fie!

Aura Popa,16.11.2016
Sursa foto: Internet

0 Comments Add yours

  1. Aripi de albatros spune:

    A republicat asta pe Cronopedia și a comentat:
    ”Fii tu mereu, orice ar fi să fie!! O dimineața frumoasă, suflet drag!

    1. aurapopablog spune:

      Multumesc pentru binete! 🙂 Intorc intreit cu lumina gandul bun catre tine, Albatrosule drag! Te imbratisez!

  2. ganduriledintrepagini spune:

    Trăim într-o lume plină de măști din păcate, frumoasă poezi ta, ca de obicei

    1. aurapopablog spune:

      Din pacate sunt putini cei ce reusesc sa ramana neintinati de valurile trufiei! Multumiri pentru apreciere si pentru gandul daruit! 🙂 Zi frumoasa si cu inspiratie maxima!

Lasă un răspuns